<- Lucrări

Marama. Șase vinuri, comori ale pământului și istoriei românești.

Domeniul Coroanei Segarcea

Domeniul Coroanei Segarcea, branding.

Domeniul lansează o colecție de șase vinuri din soiuri românești, cu dorința de a pune în lumină valorile tradiționale românești. 

Pilonii conceptului creativ

Punct de pornire: marama reprezintă cea mai fină țesătură de bumbac sau de mătase, un element important al portului popular tradițional românesc, unic în lume. Unul dintre cei mai mari promotori peste hotare ai maramei a fost Regina Maria care, de-a lungul vieții ei, a purtat-o cu mândrie și i-a încurajat pe cei din înalta societate să descopere valorile poporului român. 

Numele colecției de vinuri păstrează și omagiază valorile românești, iar identitatea vizuală vine în completarea acestuia prin evidențierea unor motive populare oltenești pe eticheta fiecărei sticle de vin.

Servicii oferite

Strategie de brand, naming, identitate vizuală, packaging, graphic design, servicii DTP

Carte de vizită

Domeniul Coroanei Segarcea a fost unul dintre cele douăsprezece domenii date în administrare Casei Regale, în 1884. Din anul 2010, Domeniul Coroanei Segarcea este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, titlu primit de la Majestatea Sa, Regele Mihai.

Alte proiecte